Ce facem noi ca să ne ajutăm copiii să-și găsească drumul? Cum se face că un copil reușește și altul renunță? Când se întoarce cheia autodeterminării? Care experiență sau care dascăl, ce acțiune, ce cuvânt poate hotărî destinul unui copil?
„Cum ajunge un copil să respecte reguli, să își dorească să învețe, să fie atent, angajat și concentrat? Ce îl face să devină mai bun, mai puternic, mai hotărât? Există o cheie a succesului, a disciplinei, a echilibrului sufletesc? Cum compensez acasă ceea ce școala nu face pentru copilul meu? Ca dascăl, ce așteptări să am de la familia lui? Ce funcționează, cu adevărat, pentru spiritul rebel, opoziționist? Dar pentru cel timid sau introvertit? Pentru ce lume se pregătește copilul meu și când este el gata să își recunoască misiunea, talentul, vocația?” (Oana Moraru)
Un studiu făcut la Universitatea Stanford, California, SUA a demonstrat că studenții zilelor noastre sunt mult mai fragili și deseori se simt nedreptățiți. Iar principalele motive sunt parentingul și tehnologia.
Cum a greșit parentingul ?
Cercetările relevă că acești copii au fost crescuți în ideea că sunt speciali și pot face ce vor, că pot primi diplomă oricum, că sunt nerăbdători să fie gratificați imediat și că se plictisesc foarte repede. Părinții au greșit atunci când, în încercarea lor de a fi buni și iubitori, au crescut copii ce își reprimă furia, supărarea, tristețea.
Cum a greșit tehnologia?
Tehnologia a dat greș și și i-a învățat pe copii gratificarea imediată. (mesaje, like-uri care dau o stare de bine). Mai mult decât atât, ea formează dependență. Deși foarte importantă și utilă pentru creșterea inteligenței, tehnologia trebuie limitată așa cum facem cu ora de culcare sau cu spălatul pe dinți.
La ultimul eveniment al Oanei Moraru mi-a rămas în minte cum ne naștem toți cu un bagaj spiritual și emitem un plan al conștiințelor, o atmosferă a gândurilor. Cum modul în care noi am fost crescuți și educați își pune amprenta pe felul în care ne străduim să ne creștem și educăm copiii la rândul nostru. Generația de altădată, părinții de astăzi, noi, ne-am reprimat trăirile pentru că auzeam mereu „nu e frumos să stai furios„, sau „nu e bine să te superi„, etc. și continuăm să facem același lucru cu cei mici pentru că aceasta este singura realitate pe care o cunoaștem.
Cum creștem copii oferindu-le o atitudine care ne face nouă bine și nu lor?! Cum evităm să-i auzim plângând, supărați sau plictisiți?! Cum nu avem răbdare să-i ascultăm sau să le acordăm îndeajuns de multă atenție, dar ne mirăm atunci când auzim că la școală sunt împrăștiați și agitați?! Cum nu realizăm atunci când copiii ne arată unde avem noi lucruri reprimate?!
Pe de o parte avem copii minunați care vin cu o conștiință spirituală superioară nouă, pe de altă parte noi, părinții facem ceva și le stopăm acest spirit cu servilism, cu intenții bune, cu teama ca să nu sufere sau frică să nu intre intr-un conflict.
Cum nu-i lăsăm să intre în vreun conflict oricât de mic?! Cum nu-i învățăm să se apere?! Conflictele sunt bune. Din ele copilul învață. De ce să ne învățăm copiii să-și reprime sentimentele așa cum am fost noi învățați? Oare nu auzeam în copilărie atât de des: „-Nu trebuie să ne certăm!, -De ce ești supărat? Nu trebuie să fii supărat!”, în loc de „Este în regulă să fii supărat, da poți să plângi dacă asta te face să te simți mai bine. Spune-mi ce te-a făcut să te înfurii, etc.?”.
Iar cel mai probabil un copil care scapă din mediul liniștit de acasă, acolo unde „nu e frumos să fii trist sau furios„, răbufnește în colectivitate și dă afară tot ce nu poate să facă acasă.
Oana Moraru ne-a exemplificat că într-o clasă cu copii motrici, extrem de creativi, totuși, nu toți devin productivi din punct de vedere academic, nu toți ajung să-ți înțeleagă baza materiei, nu toți ajung să citească de două ori textul unei probleme atunci când nu au găsit soluția din prima, nu toți au aceeași capacitate de a asculta până la capăt o idee și nu toți au centru ascultării active antrenat (ascultare și procesare în același timp). Iar toate acestea se datorează mediului de acasă. Deci noi putem sădi ascultarea activă, conștientă, răbdarea, atenția voluntară și dorința de a citi o problemă de mai multe ori. Această putere este în mâna noastră, a părinților!
Dacă sunteți curioși cum putem face asta, vă invit să participați la un eveniment al Oanei Moraru – Dialogul transformării sau ce face un copil să reuseasca și pe altul să renunțe pe 12 noiembrie, între orele 10:00 – 14.00, la Ramada Plaza Bucuresti. Se va vorbi despre cum ne poziționam astfel încât sa le fim parteneri copiilor noștri ca să reușească în viață și să se simtă împliniți și fericiți.
Biletul costă 120 de lei. Trebuie să trimiteți un e-mail la voceaparintilor@gmail.com, iar organizatorii revin către voi cu toate detaliile de înscriere.
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
