Mi-am imaginat de foarte multe ori cum o să arate viața mea atunci când o să apară un copil.
În fiecare seară din perioada mea de gravidă rotunjoară, îmi făceam o poveste în minte pe care îmi plăcea să o dezvolt cu Ștefan. Îmi amintesc că stăteam așa ore întregi și aberam pe tema cum arătăm noi doi cu un bebe în brațe. Ne întrebam dacă am fi niște părinți panicați sau mai degrabă relaxați, dacă am fi genul permisiv sau autoritar, dar cel mai important ne întrebam dacă ni s-ar potrivi rolul de părinte.
Prima dată am visat la clipa asta când eram în liceul militar. Îmi puneam problema ce e în sufletul unui părinte care își lasă copilul să stea la un internat militar. Cum își gestionează dorul și cel mai important cum recuperează cei patru ani pe care tânărul licean i-a petrecut departe de casă?
Apoi, mulți ani după acest episod, l-am cunoscut pe Ștefan și am început să-mi doresc foarte mult un copil. Cred că ajunsesem în momentul în care vroiam ca relația mea să se concretizeze cu un bebe și ideea de a avea un omuleț între noi și care să semene cu noi a ajuns să mă emoționeze foarte tare.
Care erau așteptările mele și cum este de fapt viața mea cu un copil?!
- Știam că principala activitate a unui bebeluș până în șase luni este somnul, pe când Sara, cât a fost micuță, a stat mai mereu trează.
Nu mi-aș fi imaginat niciodată că un bebeluș are somnul așa haotic și că doarme în reprize neregulate, uneori de 15 minute, alteori de 2 ore. Cu timpul am aflat că nu toți copiii funcționează la fel și că de cele mai multe ori este foarte greu să le facem bebelușilor un program de somn.
Am reușit să înțeleg somnul fetiței mele atunci când am învățat să mă adaptez la programul și nevoile copilului meu. Mă așteptam ca un bebeluș să doarmă imediat după masă, însă Sarei trebuia să îi îngâni un cântecel șoptit în timp ce o plimbam în sistemul de purtare, să o legeni, să te joci cu ea, să o obosești și când te așteptai mai puțin închidea ochii și pornea spre lumea viselor. Citește aici și despre rutina somnului la bebeluși.
- Mă așteptam ca viața mea să se schimbe însă nu atât de radical.
Nu știam că practic o să-mi pierd independența și că nimic nu o să mai fie la fel. Din fericire, am încercat să am aceleași activități frumoase, să mă plimb prin aceleași locuri dragi sufletului meu și să mă țin de lucrurile care îmi fac plăcere. Diferența este că acum am un mic ataș agățat de mine, și că indiferent de ce fac, inima îmi spune să-l pun pe el pe primul plan.
Ies în continuare cu fetele ( nu atât de des pe cât mi-aș dori), însă nu mai stau la fel de târziu și frecventez locuri „childfriendly”. E adevărat, nu mai sunt la fel de prezentă și de activă în discuțiile cu prietenele mele, însă îmi pare bine că oamenii din jur înțeleg situația.
Dacă m-ar fi spus cineva că viața socială o să fie înlocuită aproape în totalitate de momente în trei, probabil l-aș fi luat în râs. Știam însă că o să fie greu și frumos în același timp, iar ăsta e singurul lucru la care m-am așteptam și care s-a adeverit. 🙂
- Mă așteptam să am mai puțin ajutor din partea soțului.
Aici chiar am avut surprize între așteptări versus realitate. Lui Ștefan îi plac copiii deși nu este atras în mod special de aceștia. Problema este că nu prea știe cum să se comporte cu cei mici și rareori se poate mula pe personalitatea fiecăruia ca să le intre în grații.
Oricum, asta se întâmpla în trecut. De când Sara a apărut în viețile noastre, tati se implică în absolut toate activitățile fetiței noastre. Este alt om! Mă sprijină și mă ajută cum și cât poate. În felul lui bărbătesc de a o face, însă tot ajutor se numește. Aici, soțul, mi-a depășit așteptările.
- Mă așteptam să fie mai puțin complicat cu alăptarea.
Hehe, nu știu sincer, la ce mă așteptam eu, dar îmi dau seama că habar nu aveam ce presupune toată treaba asta cu alăptarea. Perioada noastră de început cu atașare corectă, urmărirea indicatorilor în alăptare, colici, plânsete, ragade, etc., m-a debusolat complet.
Acum îmi dau seama că m-ar fi ajutat foarte mult să fi fost ceva mai informată. Am scris mai multe despre acest subiect în Alăptarea – povestea mea.
- Mă așteptam ca diversificarea să fie floare la ureche.
Ceea ce a și fost primele luni, când am descoperit că am un copil mâncăcios. La ce nu m-am așteptat a fost să se înece cu lucruri banale precum piure sau apă. Am fost nevoită să mă documentez bine și să învăț măsurile de prim ajutor în caz de înec.
La fel de bine, nimeni nu m-a avertizat că după vârsta de un an copilul meu va ajunge să nu mai mânânce nimic și să facă nazuri la alimentele care înainte îi plăceau. În mintea mea toată treaba asta cu mâncarea era foarte simplă, tu o oferi iar ei o acceptă. Îhî, da de unde?!
- Credeam că un bebeluș obosit nu poate fi trezit la zgomotele slabe.
Păi înainte să am copil, am văzut bebeluși care dormeau de mama focului în zgomot. Eram convinsă că un bebeluș dacă e obosit doarme și nu poate fi trezit așa ușor. Ce vorbești? Noi nu respiram când bebelușa dormea. Îi sâsâiam pe toți cei care treceau pe lângă noi și îi rugam să coboare tonul vocii. În casă se mergea doar pe vârfuri. Nu, nu am obișnuit-o așa, ci așa a fost ea dintotdeauna, un copil cu un somn fragil. Vezi importanța somnului la bebeluși.
- Îmi imaginam relația dintre Sara și tatăl ei, dar nu credeam că poate fi atât de specială.
Nu îmi dau seama ce anume mă emoționează. Felul în care ei interacționează, faptul că la Sara și tatăl ei totul este atât de firesc și de natural sau că nu mi-am imaginat niciodată că Ștefan are o latură atât de frumoasă pe care și-o arată atunci când o are pe cea mică în preajma lui.
Cert este că sunt absolut minunați împreună. Se potrivesc atât de bine și se înțeleg unul pe celălalt. Soțul meu avea nevoie de cineva să-i înmoaie inima, iar Sara avea nevoie de cineva să se pună în mintea ei. Ador să-i privesc cum se joacă. 🙂
- Vroiam ca Sara să fie intuitivă și să învețe repede unele lucruri, dar nu mă așteptam să ne surprindă și să înțeleagă aproape tot ce se întâmplă în jurul ei.
Prima chestie care m-a făcut să-mi dau seama că îmi subestimez copilul s-a întâmplat atunci când Sara avea 7 luni. Într-un moment în care nu ne uitam la ea, s-a ridicat singură în picioare ținându-se de pătuț. Deși tremura și nu avea încă stabilitate, mi-a arătat că fiecare copil are propriul ritm și că nu e nevoie să forțez un lucru care vine firesc.
- Nu mă așteptam să fie floare la ureche, însă nu m-aș fi gândit niciodată că voi fi nevoită să funcționez chiar și atunci când am mai mult de 24 de ore nedormite.
Devine din ce în ce mai simplu pe măsură ce timpul trece. Sau mă obișnuiesc eu. Oricum, interesant este că viața de mămică îți testează limitele. Perioada de început cu bebe afost cruntă. Am avut nopți la rând nedormite, zile agitate cu pusee de creștere sau febră. Tot ce mă interesa era să-mi văd copilul bine. Asta mă determina să merg înainte și să nu clachez.
- Am crezut că nu va fi nevoie să-mi schimb garderoba.
Și nu mă refer la faptul că hainele nu mă mai încap. Deși am reușit să ajung înapoi la kilogramele de dinaintea sarcinii într-un timp relativ scurt, de când o am pe Sara trebuie să mă îmbrac foarte practic. Cum toate tricourile și bluzele sunt lărgite la gât în încercarea noastră de a le adapta procesului alăptării, la un moment dat m-am hotărât să-mi cumpăr bluze și maieuri cu nasturi sau foarte decoltate.
Sara e în stare să mă și dezbrace numai să obțină ce vrea ea. Bun venit maieuri pentru alăptare, tricouri cu nasturi și cămăși largi și adio rochițe elegante și bluze pe gât. Cel puțin pentru o perioadă! 🙂
- Mă așteptam ca fetița mea să devină și prioritatea mea, însă nu aș fi crezut niciodată cât de mult voi ajunge să o iubesc.
Am realizat că de fiecare dată când sunt plecată de acasă simt un gol imens în stomac. Nu mă pot bucura de nimic, dacă nu o am și pe ea în preajma mea. Nu e ceva ce mi-am planificat, efectiv așa s-a întâmplat. Când nu sunt cu ea mă simt incompletă. Iar când o am în brațe nu pot să mă abțin să o drăgălesc și să îi simt mirosul bebelușesc. Fetița asta mi-a topit inima.
Chiar dacă așteptările mele au fost învinse de realitate, lumea mea cu un copil mă face mai bună. Nu sunt mama perfectă, însă am un copil perfect, iar în definitiv dragostea dintre noi, micile pățanii de zi cu zi și provocările pe care le întâmpin îmi dau putere să merg înainte și să mă bucur de ce am. Pentru moment am încetat să mai am așteptări și iau viața așa cum vine ea.
După ce am terminat de editat articolul, Ștefan mă întrebă ridicând din sprâncene: „Chiar te-ai așteptat la altceva? Viața mea acum e exact cum mi-am închipuit că o să fie!” :)))
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
