Zilele trecute, am participat cu mare interes la un eveniment organizat de La Roche-Posay, unde temele principale dezbătute au fost dermatita atopică și afecțiunile pielii la copii. Am fost bucuroasă să o întâlnesc pe doamna doctor Irina Panțuru (medic specialist în dermatologie), care ne-a oferit toate detaliile despre acest subiect și mi-a răspuns punctual la toate întrebările pe care i le-am adresat. Am aflat cum se realizează igiena corectă a bebelușului, care sunt cauzele și simptomele dermatitei atopice precum și modul de tratare a acesteia.
Trebuie să recunosc că de când am devenit mămică, sunt mult mai precaută cu produsele pe care le folosesc. Încă din perioada sarcinii m-am ferit de substanțe toxice, parfumuri, creme cu parabeni și alți factori externi care ar fi putut să mă afecteze atât pe mine, cât și pe bebe. Preferam să nu folosesc nimic sau foarte rar apelam la uleiuri naturale, presate la rece. Însă, odată cu nașterea fetiței mele a crescut și interesul meu ca mămică pentru produsele de îngrijire a pielii bebelușului.
Ce am aflat?
Fie că vorbim despre eczeme, pete uscate, varicelă sau dermatită atopică, pielea bebelușului este foarte sensibilă și necesită o atenție deosebită. O comparație între pielea sugarului și cea a unui adult ne arată că deși la bază au aceeași structură, pielea bebelușului se diferențiază prin faptul că este imatură, are glande sudoripare incomplet dezvoltate și nu a dobândit aceleași calități și funcții.
[contact-form][contact-field label=”Name” type=”name” required=”true” /][contact-field label=”Email” type=”email” required=”true” /][contact-field label=”Website” type=”url” /][contact-field label=”Message” type=”textarea” /][/contact-form]
[contact-form][contact-field label=”Name” type=”name” required=”true” /][contact-field label=”Email” type=”email” required=”true” /][contact-field label=”Website” type=”url” /][contact-field label=”Message” type=”textarea” /][/contact-form]
Așadar aceștia au pierderi mult mai mari, dar si contactul cu alergeni este mult mai mare. În plus bebelușii sunt mai sensibili la schimbările de temperatură și trebuie feriți de razele UV.
În decursul primului an de viață, pielea fragilă a bebelușului se confruntă cu tot felul de iritații, pete uscate, eczeme, eritemul de scutec, etc. Zonele afectate necesită o igienă specială,o hidratare foarte bună și un tratament cu creme non-ocluzive (pentru refacerea lipidică).
Cum se realizează igiena zilnică a bebelușului?
• se recomandă o singură spălare pe zi (cel mult de 2 ori pe săptămână la bebelușii cu atopie);
• gelul de duș folosit să nu degreseze prea mult, dar nici să fie foarte gras (se înfundă glandele sudoripare-apar bubițe roșii);
• baie scurtă, pentru a nu permite pielii să se degreseze mai mult decât e nevoie;
• apa să aibă o temperatură controlată (37 de grade);
• folosirea unor produse adaptate, ușor de utilizat, potrivite pielii fragile;
• hidratarea să se facă în primele 5 minute după baie (pielea se înmoaie și poate absorbi mult mai bine emolientele pe care le aplicăm);
• la schimbarea scutecului se preferă spălatul în detrimentul șervețelelor umede;
• nu folosim mănuși sau bureți de baie – acestea sunt surse de bacterii, iar în cazul pielii atopice pot declanșa un puseu de mâncărimi;
• pielea să fie uscată prin tamponare, NU prin frecare;
• masajul nu e recomandat bebelușilor cu atopie (poate să declanșeze pruritul – senzația de mâncărime).
În igiena bebelușului, deși băița zilnică este considerată un ritual, iar copiilor le place și îi determină să adoarmă mai repede, trebuie să ținem cont că acest obicei face ca pielea să se deshidrateze. Apa fierbinte favorizează această deshidratare. Dacă, totuși, alegem să le facem băiță copiilor noștri, în fiecare seară, atunci e nevoie să selectăm produse fără detergenți sintetici sau sulfați, să folosim un ulei de baie (delicat pentru pielea uscată) sau gel de baie adecvat (pentru pielea normală), de tipul Syndet, NU direct pe piele, iar apoi să aplicăm o cremă hidratantă.
Ce facem atunci când întâmpinăm afecțiuni severe ale pielii bebelușului?
Dermatita atopică se manifestă la nivelul pielii și poate avea forme ușoare sau forme foarte severe, cu prurit sever și piele extrem de uscată, suprainfectată exterior. Dermatologii sunt cei care tratează cu corticosteroizi, pe când alergologii au responsabilitatea de a identifica cauza și a efectua diferite teste pentru toți alergenii. Este necesar ca testele pentru alergii să fie concludente și să se facă atunci când bebelușul a început să mănânce diversificat. Uneori cauza dermatitei atopice poate fi o predispoziție alergică moștenită, alteori ea se manifestă ca reacție alergică la alimente, mirosuri, polen, etc.
Care sunt statisticile cu referire la dermatita atopică?
Se estimează că o treime din copiii care fac dermatită atopică la vârste foarte mici, pot dezvolta în viața de adult rinită alergică și astm alergic. De cele mai multe ori cu cât debutează mai repede dermatita atopică, cu atât trece mai repede (ex: dacă debutează la 3 luni, se autolimitează până în vârsta de 2 ani). Statistic, 80% dintre cazuri se vindecă spontan (50% până la 5 ani), iar 15-20% dintre copiii cu vârsta până în 7 ani suferă de această afecțiune. Prevalența s-a triplat în ultimii 30 de ani.
Ce este dermatita atopică?
Dermatita atopică este o inflamare a pielii datorată deficitului de filagrină(ciment intercelular). Atunci când acest deficit de barieră este prezent, substanțele străine penetrează mult mai ușor pielea. Pentru a preveni aceste episoade de dermatită (eczemă) pielea trebuie hidratată cu un emolient. Pe piață sunt prezente mai multe produse de acest fel, însă alegerea unei creme emoliente bune depinde și de sezon (ex: iarna se recomandă un balsam pentru corp, pe când vara se preferă soluții fluide, lapte).
Care sunt simptomele dermatitei atopice?
Simptomele dermatitei atopice sunt deseori asociate cu alergiile alimentare, rinite alergice și crize de astm și debutează prin eczeme (pete roșii pe cutele pielii și conturul feței), prurit și xeroză.
Cum tratăm dermatita atopică?
Așa cum am precizat și mai sus, înainte de a trata această afecțiune a pielii, trebuie identificată cauza și apoi înlăturată. Bebelușul poate avea o predispoziție personală sau familială, poate fi alergic la ceva sau pur și simplu poate avea o piele aspră. Se cere efectuarea unor teste pentru toți alergenii cu care acesta vine în contact, iar abia după stabilirea cauzei și înlăturarea factorului alergen se va începe tratamentul.
Pasul 1: Tratarea erupțiilor
• corticosteroizi dermatologici – dacă zonele sunt mici.(1 aplicare pe zi). Se recomandă ca după dispariția leziunilor să fie înlocuiți cu un emolient. În cazul în care tratamentul nu are succes, se consultă dermatologul;
• creme cicatrizante de tip pastă. Acestea calmează pielea în cel mult două zile, apoi se revine la hidratarea cu creme emoliente;
• alte tratamente recomandate precum tacrolimus – imunomodelator (2 aplicări pe zi, nu se expune la soare, dacă nu apar rezultate după 2 săptămâni se încetează administrarea și se consultă dermatologul).
Pasul 2: Hidratarea – se realizează cu un emolient pentru refacerea funcției de barieră a pielii și pentru a reduce pierderea de apă.
De ce La Roche-Posay?
Brandul La Roche-Posay vine în întâmpinarea problemelor prezentate mai sus și oferă soluții pentru pielea sensibilă. De cateva ori pe zi, chiar și în absența leziunilor, pielea are nevoie de apă și de lipide pentru a întări și reinstaura bariera naturala, protectoare a pielii în fața alergenilor.
Trebuie să recunosc că sunt plăcut impresionată de faptul că se folosește o formulă minimalistă pentru o siguranță optimă. Astfel, fiecare produs este special conceput, hipoalergenic și garantează un grad înalt de siguranță și toleranță. Produsele La Roche-Posay sunt special concepute pentru pielea vulnerabilă, sensibilă și pot fi folosite atât la bebeluși cât și pentru pielea matură a adulților (produsele sunt testate pentru toate categoriile de vârstă).
La Roche-Posay recomandarea numărul 1, de către medicii dermatologi din România
La Roche-Posay a dezvoltat gama Lipikar, specială pentru pielea predispusă la atopie. Atât crema-gel de curățare, anti-iritații pentru corp, gelul de duș protector cu efect calmant, fluidul calmant cât și balsamul relipidant anti-iritații și anti-prurit au în componență Niacinamidă și Aqua Posae Filiformis și nu conțin parfum, săpun, ftalați, alcool sau parabeni. Gelul este cel care îndepărtează impuritățile într-o manieră delicată, restabilind cele două bariere (pelicula hidrolipidică și microbiomul), pe când balsamul calmează instantaneu pruritul, repară bariera cutanată și restabilește microbiomul pielii. Poți găsi aici mai multe informaţii cu privire la produsele Lipikar și modul în care acestea luptă împotriva dermatitei atopice. Un studiu La Roche-Posay arată multiplele beneficii ale utilizării acestor produse. Pielea predispusă la atopie este în mod progresiv mai puțin uscată, iar pruritul și iritația sunt reduse. Erupțiile cutanate devin mai puțin frecvente, iar confortul pielii este restabilit (se întrerupe ciclul prurit-scărpinare – cauza principală a eczemelor).
Gama Lipikar beneficiază de o formulă ce oferă hidratare atât pentru pielea normală sau puțin uscată, cât și pentru pielea foarte uscată, predispusă la atopie.
Trebuie să menționez, un produs minune, pe care l-am descoperit recent și nu lipsește niciodată din casa noastră. Este vorba despre Cicaplast Baume B5, un balsam reparator calmant, special conceput pentru calmarea iritațiilor, tăieturilor superficiale și a juliturilor. Studiile clinice arată că acest balsam reparator are indicații multiple, calmând și, în același timp, reparând pielea iritată. Informații despre el găsiți aici .
Apa termala La Roche-Posay , produs emblematic
Ce apreciez eu la acest brand este că are la baza tuturor produselor, apa termală La Roche-Posay, absolut necesară și de un real ajutor în fiecare familie. Recunosc, eu sunt o fană înrăită a acestei ape termale. O folosesc atât pentru iritații, mâncărimi, tăieturi, arsuri, cât și pentru revigorare. Sunt foarte entuziasmată de faptul că are utilitate și eficiență chiar dacă este aplicată pe zonele roșii, iritate. O aplic în special pe fundulețul bebelușului! Până acum nu m-a dezamăgit! Informații despre ce conține găsiți aici.
De asemenea, îmi place că la baza produselor La Roche-Posay se află un număr minim de ingrediente, iar testele de toleranță și eficacitate se realizează sub control dermatologic și control pediatric. De asemenea, aplaud inițiativa celor de la La Roche-Posay pentru preocuparea lor activă pentru mediul înconjurător. În ultimii ani, plasticul folosit în ambalajele produselor s-a redus cu 40%, învelișul exterior nu conține bisfenol (substanță cancerigenă) și se urmărește ideea de ambalaje generoase, tocmai pentru a produce mai puține tuburi. Produsele Lipikar de la La Roche-Posay sunt produse dermatocosmetice ce pot fi introduse în rutina zilnică și pot fi folosite atât pentru prevenție, pentru o piele normal, la nevoie (înțepături, uscăciune, iritații), cât și pentru tratare (strict dermatologic în anumite patologii). Pe info atopie există mai multe informaţii cu privire la produsele Lipikar și modul în care acestea luptă împotriva dermatitei atopice.
Acest articol a fost publicat mai întâi pe desprecopii.ro.
Dacă îți place mămicazburătoare și vrei să fii la curent cu ce se întâmplă pe blog, te rog să dai un like paginii de facebook aici sau să te abonezi la newsletter.
I’m impressed, I have to say. Really hardly ever do I encounter a blog that’s each educative and entertaining, and let me let you know, you might have hit the nail on the head. Your idea is outstanding; the issue is one thing that not sufficient people are talking intelligently about. I’m very pleased that I stumbled across this in my seek for something relating to this.
Thank you for your kind words. My blog is where i bring my passion for writing, my love for my kids and the duty to be honest and well informed. 🙂